Incep cu sanatatea, pentru ca este cea mai importanta dintre toate. Si din pacate, nici unul dintre noi nu ne dam seama de acest lucru, pana cand nu avem noi insine astfel de probleme, sau persoane foarte apropiate noua. Unii mai mari, altii mai mici. Oricum, cand este vorba de sanatate, nimic nu poate fi tratat cu indiferenta sau toleranta. Sunt lucruri pe care le putem controla si e bine sa o facem. Din nefericire, cand apar cele pe care nu le mai putem controla noi, e bine sa ne inarmam cu optimism, prieteni si dorinta de a ne face bine. Se spune ca functioneaza! In plus, intotdeauna, intr-o situatie dificila, exista cel putin o sansa de a invinge!
Apoi, iubirea… Are poate rolul principal in viata noastra. Ea este motorul, medicamentul, alinarea, fericirea, durerea… Oricum ar fi, cu totii avem nevoie de dragoste. Fara ea suntem stingheri, viata noastra devine un mecanism uscat, scartaitor si sfasietor.
A iubi inseamna a suferi si din pacate, cum multi fug de suferinta, putini stiu sa iubeasca! Dragii mei, faceti cum ne indemna Euripide, iubiti nebuneste tot ce straluceste pe acest pamant, fiindca alta viata nu ne este cunoscuta. Iar sfatul meu este sa cautati iubirea cu inima si nu cu capul.
Prietenii… Ups, aici chiar este dificil. Iar cand ma gandesc la Grigore Moisil imi vine in minte urmatoarea fraza: "dusmanii se recruteaza dintre prieteni". Ma cam trece un fior pe sira spinarii, pt ca avea dreptate. Si, nu cred ca este cazul sa ma explic. Pun pariu ca fiecare dintre noi am trait astfel de dezamagiri. Si pentru ca increderea nu se pierde decat o singura data, este greu ca acea persoana sa mai fie pentru noi ceea ce era inainte. Asta in cazul in care avem vreo minima intentie de a ierta. Asa ca, dragii mei nu va spun decat sa pretuiti cat puteti de mult un prieten credincios. Sunt foarte putini. Sa aveti curaj pentru marile suparari si dezamagiri ale vietii si rabdare pentru cele mici.
Acum vine si partea cea mai grea, dar poate cea mai lipsita de importanta. Cel putin in comparatie cu cele de mai sus.
Stop la fabricarea de barfitori si de prosti… Numai de-ar fi posibil…
Imi spunea la un moment dat un prieten (din cei credinciosi) ca indiferenta este cel mai bun antidot pt cele doua categorii nominalizate si ca oricum, cu cat ai mai multi dusmani cu atat esti mai important pt ei. Pentru ca se tem de tine, nu vor sa intre in competitie constienti fiind de propriul esec in fata ta si astfel, recurg la singurul lucru pe care stiu sa il faca: barfa. Ok. Ii tratezi cu indiferenta, numai ca atunci cand iti stau in coasta, cand nu te lasa deloc in pace si mai ales cand iti mai si dau lectii de viata, incepi sa cauti si alte solutii. Nu va spun care. Folositi-va imaginatia.
Ceea ce aceste persoane mici nu inteleg este faptul ca atunci cand tu, adversarul, ai devenit o obsesie, inseamna ca ai devenit o parte din ei. Dar si daca nu ii tratezi cu indiferenta, ce poti sa faci? Sa te certi cu ei? Nuuuuuuuu!!! Nu merita! Sa nu te certi niciodata cu un prost! Ceilalti au toate sansele sa nu observe diferenta! Oricum, nici tacearea nu este intotdeauna o solutie. Daca taci atunci cand trebuie sa vorbesti, in opinia mea esti un fricos.
Si, ma roade o intrebare: Cine este mai periculos? Barfitorul, sau cel care crede barfa? Barfa este ca noroiul pe un perete proaspat vopsit. Poate ca nu lipeste, dar lasa urme. Iar barfitorul? Ei bine, barfitorul este acea persoana de mana a doua, de care este insa nevoie, pentru a transmite o barfa de mana intai. Dar problema mai mare este acest om second-hand, sau cel care asculta si crede fara a cerceta? Ma rog… prostilor nu mai am sa le trasmit decat un singur lucru, cu rugamintea de a face efortul sa inteleaga:
Este mai bine sa taca si sa dea doar impresia ca sunt prosti, decat sa vorbeasca si sa inlature orice dubiu. Si ii sfatuiesc sa fie mai autocritici la adresa lor. Pt ca stim cu totii ca un om care are o parere prea buna despre el insusi este ca si cel care calatoreste intr-un balon. Cum adica? Adica toti oamenii ii par mai mici decat sunt in realitate, dar… in acelasi timp, toti ceilalti il vad pe el, cel din balon, mai mic decat se crede el…
Va doresc un 2008 asa cum l-ati visat in noaptea de revelion si indeplinirea tuturor dorintelor!
Si nu uitati! Ati invins ? Continuati! Ati pierdut ? Continuati!
Pentru ca ceea ce nu ne omoara, ne face mai puternici.
PS: Prietenului meu Traian Basescu ii doresc in mod special, ca in 2008, sa fie la fel de huiduit cum a fost (pana si spre surprinderea mea) in seara Revelionului, in Piata Constitutiei! Sa traiti bine, d-le presedinte!
Si… mi se pare ca nu erau cei 322…
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu