Omul care moare este asemenea unui astru ce asfinteste, dar care se inalta mai stralucitor in alta emisfera…

Cat mi-ar placea ca Goethe sa fi avut dreptate… Asa am simtit si eu asta seara, uitandu-ma pe cer… Cautam o stea, dar cerul prea innorat nu imi permitea sa vad vreuna. Era frig pe balcon, asa ca am intrat in casa. Pentru cateva secunde. Am iesit din nou, impinsa parca de el, sa privesc din nou cerul innorat. De aceasta data, pe geamul de la bucatarie… Am vazut trei stele, una dintre ele mai mare si mai stralucitoare decat toate… Nu-mi mai era frig. Poate lacrimile cazute inconstient pe obraz, mi-au incalzit corpul, dar si sufletul, atat de rece azi, 21 ianuarie, ziua in care as fi putut sa imi strang in brate fratele mai mare… daca ar mai fi trait. Stiu insa ca imi este mereu aproape. Stiu ca simte cat de mult mi-as fi dorit sa il am langa mine in fiecare zi… Stiu ca simte iubirea mea si ca probabil, acest sentiment al meu si al intregii familii, ii dau forta sa straluceasca atat de puternic si de frumos, oricat de innorat ar fi cerul.

La multi ani, Bogdan!

Te iubim si nu te uitam, pentru ca tu esti mereu langa noi…